Înainte ca pruncul să se nască, părinţii acestuia, dar mai ales mama acestuia trebuie să se spovedească şi să se împărtăşească, pentru a putea primi de la Dumnezeu ajutorul necesar să treacă peste momentul naşterii.
După ce a născut, un membru al familiei (tatăl, o altă rudă), cineva dintre cei apropiaţi sau chiar moaşa va trebui să meargă la biserică cu apă pentru a fi sfinţită. La 8 zile de la naştere, preotul trebuie chemat la casa unde locuieşte mama cu nou-născutul pentru a se citi rugăciuni de întărire a mamei. Cu această ocazie se va pune şi numele copilului, care este al naşului, al Sfântului zilei sau al altui Sfânt pe care l-au ales părinţii ca patron şi ocrotitor.
După 40 de zile de la naştere, mama şi pruncul ei vor merge la biserică pentru a se citi rugăciunile de curăţire ale femeii leuze.

Pentru oficierea Tainei Sfântului Botez în biserica noastră sunt necesare următoarele:

  • Naşii să fie ortodocşi
  • În ziua botezului nașii și părinții trebuie să aducă : un săpun, un prosop,fașă ,pânză albă,ulei de măsline,vin roșu dulce
  • Este obligatoriu certificatul de naştere al copilului în original

La programarea evenimentului va trebui achitata suma de 200 lei în avans.
Până atunci, vă aducem în rândurile de mai jos un articol publicat în ziarul Lumina despre Taina Sfântului Botez.

Sfântul Botez, întoarcerea la viaţa adevărată

1480281input_file1082133[1]Întreaga noastră viaţă de creştini îşi are începutul în Botez şi trebuie să fie în mod constant raportată la el. Sfântul Botez este taina de care ţine toată viaţa noastră de creştini prin care ne facem membri ai Bisericii, al cărei cap este Hristos. Botezul este prima taină administrată în viaţa unui om, indiferent de vârsta acestuia, copil sau bătrân, şi de ea depinde în mod direct şi administrarea celorlalte Sfinte Taine ale Bisericii, căci dacă nu devenim membri ai Bisericii lui Hristos, nici aceasta nu ne împărtăşeşte darurile sale.

În acelaşi timp, prin Botez este şters păcatul strămoşesc săvârşit de protopărinţii noştri, Adam şi Eva, şi este restabilită viaţa în comuniune cu Dumnezeu. De aici rezultă necesitatea fundamentală a Botezului, fără de care nu ne putem mântui. O bună înţelegere a acestei Sfinte Taine nu este pur şi simplu pentru noi o necesitate intelectuală, ci una existenţială.

Botezul creştin aduce înfierea duhovnicească

Taina Sfântului Botez a fost instituită de însuşi Mântuitorul, când, înainte de înălţarea Sa la cer, a zis Sfinţilor Apostoli: “Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 19-20).

Hristos este cel care ne arată importanţa de netăgăduit a Botezului: “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5), sau şi în altă parte: “Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16, 16). De asemenea, şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii mărturisesc în unanimitate acelaşi lucru. Astfel, Sfântul Irineu afirmă: “Din cauza stricăciunii naturii omeneşti, prin păcat, întru Adam, Botezul este necesar pentru toţi deopotrivă.” Sfântul Ambrozie: “Nimeni nu intră în Împărăţia cerurilor altfel decât prin botez”. Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful: “Dacă cineva crede cu tărie şi este convins că învăţăturile şi cuvintele noastre sunt însuşi adevărul şi se obligă să-şi conformeze viaţa cu el, îl învăţăm să ceară de la Dumnezeu, prin rugăciune şi ajunare, iertarea păcatelor sale de mai înainte şi ajunăm şi ne rugăm şi noi împreună cu el. După aceea îl ducem într-un loc unde e apă şi acolo se naşte din nou ca şi noi, adică se cufundă în apă şi se spală în numele Părintelui tuturor, Domnul Dumnezeu şi al Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi al Duhului Sfânt, căci Hristos a zis că de nu se va naşte omul din nou, nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu.”

Botezul este cel care ne aduce înfierea. Prin Botez devenim fii ai Tatălui ceresc şi fraţi ai Domnului Hristos. Botezul este cel care ne face să gustăm din roada adusă de Hristos prin jertfa sa, căci acceptând pe Hristos în viaţa noastră prin intermediul Botezului, devenim părtaşi ai vieţii Sale, ne însuşim jertfa, moartea şi Învierea Sa. Fiind astfel părtaşi ai jertfei Sale, putem deveni şi părtaşi ai dumnezeirii Sale, printr-o viaţă curată şi asumându-ne în mod real pe Hristos în vieţile noastre. “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”, spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 3, 27), iar a te îmbrăca cu Hristos înseamnă a primi prin Botez viaţa Lui ca fiind viaţa noastră, dar şi a credinţei Lui, a iubirii Lui, a dorinţei Lui ca fiind însuşi conţinutul vieţii noastre, iar acest lucru este realizabil doar în cadrul Bisericii, care nu are altă viaţă decât cea a lui Hristos, şi nu are altă datorie în această lume decât să ne comunice pe Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur comentează acelaşi verset astfel: “Botezul este şi mormânt, şi înviere. Căci se îngroapă omul vechi dimpreună cu păcatul şi învie cel nou, înnoit după chipul Celui Ce l-a zidit (Col. 3, 10). Ne dezbrăcăm şi ne îmbrăcăm. Dezbrăcăm vechea haină, cea întinată de mulţimea păcatelor, îmbrăcăm pe cea nouă, curăţită de orice pată. Ce spun?! Îl îmbrăcăm pe Însuşi Hristos! Căci zice: “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Gal. 3, 37)”.

Fără Botez, nici Biserica nu ar exista

Prin Taina Sfântului Botez, instituită de Mântuitorul, omul care crede în Hristos se renaşte din apă şi din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos şi devine membru al Bisericii. Cel nou botezat vine la Hristos pentru a fi mântuit şi pentru că a înţeles că altă cale nu există. Scopul ultim al Botezului este întoarcerea la adevărata viaţă, într-o comuniune deplină cu Dumnezeu, viaţă pe care omul o pierduse prin păcat, dar acum o recapătă. Această comuniune cu Dumnezeu nu este posibilă decât în cadrul Bisericii, pentru că în Biserică Hristos este mereu prezent.

Cu fiecare Botez săvârşit, nu doar cel botezat primeşte daruri duhovniceşti, ci însăşi Biserica întreagă se schimbă, este îmbogăţită, pentru că un nou copil al lui Dumnezeu se integrează în sânul ei şi devine mădular al Trupului lui Hristos. Biserica este a celor născuţi din apă şi din Duh, de aceea fără Botez nici Biserica nu ar exista. Tot Biserica este purtătoarea şi cea care păstrează Sfântul Duh în lume, de aceea în momentul Botezului, doar prin intermediul săvârşitorului, care este parte integrantă a Bisericii (fie făcând parte din ierarhia bisericească, fie membru laic al Bisericii în caz de mare necesitate), se transmite Duhul Sfânt în mod nevăzut şi celui nou botezat. În momentul Botezului este prezentă întreaga Sfântă Treime care se pogoară peste cel botezat, iar pentru a vedea aceasta, trebuie să privim Botezul cu ochi duhovniceşti şi cu credinţă. Sfântul Ioan Gură de Aur ne vorbeşte despre acest lucru: “Pentru ce spun să nu iei aminte la cele ce se văd, ci să ai ochi duhovniceşti? Ca atunci când vezi scăldătoarea apelor şi mâna arhiereului atingând capul tău, să nu socoteşti că aceea este doar simplă apă, nici că singură mâna arhiereului este pusă pe capul tău. Fiindcă nu om este cel ce lucrează cele ce se săvârşesc, ci harul Duhului este cel ce sfinţeşte firea apelor şi se atinge împreună cu mâna arhiereului de capul tău… Fiindcă nu preotul singur atinge capul botezatului, ci şi dreapta lui Hristos… Cel Ce plineşte toate este Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea Cea nedespărţită. Credinţa în Ea ne dăruieşte iertarea păcatelor şi mărturisirea ei ne aduce înfierea.”

Una dintre consecinţele imediate ale Botezului este iertarea păcatelor. Prin Botez sunt iertate toate păcatele săvârşite înainte, dacă este vorba de o persoană adultă, dar accentul este pus pe păcatul originar săvârşit de protopărinţii noştri. Până la venirea lui Iisus Hristos toţi oamenii se năşteau, dar şi vieţuiau sub apăsarea păcatului strămoşesc până la sfârşitul zilelor lor. Nu trebuie să uităm că păcatul strămoşesc a avut ca urmări moartea şi izgonirea din Rai. Dar prin venirea Mântuitorului şi prin instituirea Tainei Botezului, fiindu-ne iertat păcatul strămoşesc, ne este redată viaţa şi uşile Raiului sunt din nou deschise, ca oricine crede în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu adevărat şi se uneşte cu El prin Taina Sfântului Botez să poată dobândi Împărăţia cerurilor. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: “Când vă lepădaţi de Satana (lepădările din timpul slujbei Botezului), rupând definitiv orice contact cu el, rupând vechiul zapis infernal, se deschide în faţa voastră Raiul lui Dumnezeu, Raiul care a fost aşezat de Dumnezeu la Răsărit şi din care primul nostru părinte a fost alungat pentru păcatul său.”

Iertarea păcatelor ca efect imediat al Botezului este transmisă de Sfânta Tradiţie şi de Sfinţii Părinţi încă din timpul Bisericii primare. Astfel Barnaba zice: “Ne pogorâm în apă plini de păcate şi necuraţi, dar ieşim purtând în sufletul nostru fructul temerii şi al speranţei în Iisus. Primim iertarea păcatelor şi, nădăjduind întru numele Lui, ne facem iarăşi noi, creându-ne din nou”. Fericitul Augustin în egală măsură afirma că “dacă cineva trece din această viaţă îndată după primirea Botezului, nu-i rămâne nimic de ispăşit, căci i s-a iertat tot.” Într-un mod şi mai precis afirmă acest lucru Sfântul Ioan Gură de Aur atunci când comentează cuvintele Sfântului Apostol Pavel către corinteni: “Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru” (I Corinteni 6, 11). El comentează astfel: “Botezul harului îi curăţeşte pe toţi, fie închinător la idoli, fie desfrânat sau adulter sau vinovat de orice alt păcat. De ar avea cineva în sine tot răul din lume, dacă se cufundă în apele Botezului, iese din aceste dumnezeieşti ape mai curat ca razele soarelui. Cel ce iese din baia aceasta nu numai că este curat, ci şi sfânt şi drept, căci apostolul nu a zis numai “v-aţi spălat”, ci şi “v-aţi sfinţit”, “v-aţi îndreptat”. Botezul nu numai că ne iartă păcatele, ci ne curăţeşte şi fărădelegile”.

Moartea omului vechi şi viaţa cea nouă

Prin Botez, adică prin cufundarea omului în apă în numele Sfintei Treimi, se produce moartea omului vechi şi renaşterea lui la viaţa adevărată în Hristos. Părintele Dumitru Stăniloae, mergând pe linia Tradiţiei bisericeşti şi a învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, afirmă că cea mai importantă urmare a Botezului este moartea omului vechi şi renaşterea sa; din Botez, omul iese ca o existenţă cu totul nouă şi aceasta prin prisma noii vieţi în comuniune cu Hristos, plină de Duh Sfânt. Doar dacă murim împreună cu Hristos în Botez primim viaţă nouă şi veşnică. Această moarte a omului vechi înseamnă moartea păcatului, iar renaşterea la viaţă este renaşterea în comuniune cu Dumnezeu, Sfânta Treime, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, care este sursa vieţii. Numai murind păcatului dobândim viaţă. Această posibilitate ne este dată prin Botez, dar nici după ce Botezul este săvârşit nu înseamnă că suntem învăluiţi de un fel de scut protector, căci şi după Botez omul se poate îndepărta din nou de Dumnezeu şi poate cădea în pragul morţii. În acest sens, Alexander Schmemann afirmă: “Botezul nu este un act magic care adaugă puteri supranaturale facultăţilor noastre naturale. El este începătura vieţii veşnice însăşi, care ne uneşte încă de aici cu lumea viitoare, ne face să participăm încă din vremea vieţii noastre pământeşti la Împărăţia lui Dumnezeu.” Dar pentru ca aceste consecinţe ale Botezului să fie mereu active, omul trebuie să conlucreze în relaţia de comuniune cu Dumnezeu, să se străduiască să dobândească Duhul Sfânt, să-L iubească pe Hristos şi să creadă în El, urcând mereu spre o viaţă cât mai deplină în Dumnezeu până la mântuire. Acest urcuş este realizat cu ajutorul Domnului Hristos, care continuă să fie cu noi pe tot parcursul vieţii. Părintele Stăniloae spune: “Viaţa cea nouă este un dar de sus ce ne vine prin Botez, însă este un dar care trebuie păstrat şi dezvoltat prin sârguinţa noastră”.

Prin Botez îl acceptăm în viaţa noastră pe Hristos, iar acceptarea Sa ca Împărat şi Dumnezeu semnifică exact a decide să-L urmezi şi să-ţi dedici întreaga viaţă slujirii Lui şi a trăi după poruncile Lui. Şi a fi botezat, dar a nu-ţi dedica viaţa lui Hristos şi a nu trăi după poruncile Sale înseamnă exact o înstrăinare faţă de Botez şi o neacceptare a lui, lucru tot mai prezent în zilele noastre. Nu este de mirare ca teologii secolului al XX-lea, ca de exemplu Alexander Schmemann, afirmă că Botezul este absent din vieţile multora, pentru că nu şi-l asumă. Totuşi rezolvarea rezidă tot prin revenirea la Hristos şi acceptarea Tainelor Bisericii. Slăbirea legăturii cu Hristos de după Botez se vindecă prin Sfânta Taină a Spovedaniei, căci oricât de mult am decădea din starea noastră de vieţuire cu Hristos, nu putem fi botezaţi de două ori: Botezul este irepetabil.

Numele primit la Botez ne defineşte ca persoană

La Botez ni se dă un nume, ceea ce înseamnă că persoana botezată este scoasă din masa indistinctă umană, din anonimatul general, ca o persoană cu răspunderi proprii. Omul îşi primeşte la Botez numele său care îl face conştient de responsabilitatea pe care o are. Acest nume îi dă forma personală profundă care este chipul lui Hristos în el, iar tocmai prin această calitate de persoană sau de chip al lui Dumnezeu, el răspunde lui Dumnezeu, se dezvoltă şi se menţine în relaţia responsabilă cu El.

Sfântul Nicolae Cabasila afirmă: “Cât despre cuvintele naştere din nou şi creare din nou, ele arată că cei care prin mijlocirea Botezului au fost născuţi şi aduşi la o viaţă nouă au avut această viaţă nouă înainte, întocmai ca şi marmura unei statui stricate pe care meşterul o ciopleşte din nou, ca să-i dea frumuseţea de la început. Dar şi în ce priveşte roada spălării prin Botez, ea dă omului o formă şi o înfăţişare nouă, şi anume pune pe sufletul acestuia o pecete, un chip în care e străvezie moartea şi Învierea lui Hristos… Aurul, argintul şi arama, câtă vreme se înmoaie sub puterea focului, ne lasă să vedem materia simplă. De aceea i se şi dă fiecăruia în general numele de aur, de argint sau de aramă. Dar de îndată ce aceste materii îşi primesc o formă sub bătăile ciocanului, nu mai sunt o materie simplă, ci au luat o formă – aşa cum se aşază haina pe trup -, din clipa aceea se iveşte un nume nou, special: acum avem o statuie sau un inel, iar aceste nume nu mai arată şi materia, ci numai chipul sau forma. Poate chiar din această cauză fericita zi a Botezului este socotită de creştini ca zi a numelui, deoarece tocmai în această zi suntem născuţi din nou şi pecetluiţi pentru o vieţuire nouă, iar sufletul nostru, care până atunci n-avea nici o formă şi nici o rânduială, îşi ia forma şi conţinutul său. În ziua aceea noi suntem cunoscuţi ai Lui… Căci în ziua aceea auzim pentru prima oară că ni se spune pe nume, ca şi când în ziua aceea într-adevăr am fi fost cunoscuţi pentru prima oară”.

Botezul Sfântului Ioan Înaintemergătorul

Înainte ca Botezul creştin să fie instituit de către Mântuitorul, în Sfânta Scriptură este menţionat şi un alt fel de Botez, şi anume Botezul Sfântului Ioan Înaintemergătorul. El ieşise la propovăduire înaintea lui Hristos tocmai pentru a pregăti calea Acestuia şi a învăţa pocăinţa ca mijloc de acces în Împărăţia cerurilor: “Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 3, 2).

Ioan vorbeşte despre Botez ca despre un fel de repetiţie pentru pregătirea venirii Lui. “În zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Şi a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind Botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor, precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul: “Este glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede. Şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu”” (Luca 3, 3-6; vezi şi Matei 3, 1-6, Marcu 1, 1-5).

Botezul Sfântului Ioan era botezul pocăinţei, numai Botezul Domnului Hristos este Botezul deplin, pentru că este realizat cu Duh Sfânt şi cu foc, aşa cum reiese din însăşi cuvintele Botezătorului: “A răspuns Ioan tuturor, zicând: Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc…” (Luca 3, 16-17, vezi şi Matei 3, 7-12, Marcu 1, 6-8).

Actul care consfinţeşte pocăinţa, precedat de mărturisirea păcatelor (Matei 3, 6), este Botezul denumit “Botezul lui Ioan” (Fapte 19, 3), spre a-l deosebi de botezul iudaic, care era un simplu rit, cât şi de cel al lui Hristos, care este singurul Botez ce conferă iertarea păcatelor. Botezul Sfântului Ioan Botezătorul, numit şi Botezul pocăinţei, nu dă iertarea păcatelor; ea va putea fi obţinută numai după moartea pe cruce a Fiului lui Dumnezeu, dar presupune căinţa pentru păcatele săvârşite şi, ca atare, pregăteşte sufletul pentru primirea iertării. El este semnul sensibil al convertirii şi al pocăinţei şi are de aceea un caracter presacramental.

Însuşi Mântuitorul Hristos a mers la Ioan pentru a fi botezat: “În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: “Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”” (Matei 3, 13-17).

Prin acest gest al Său de a accepta Botezul în Iordan, Mântuitorul ne arată că îl preţuia pe Ioan. După acest moment al Botezului în Iordan de la Ioan, Mântuitorul îşi începe activitatea publică de propovăduire.